ce sunt becurile dimabile
Acasa » Ghiduri » Ce înseamnă bec dimabil?

Ce înseamnă bec dimabil?

de Andrei Russo
10 min.

Toată tehnologia care ne înconjoară în ultimii ani a ajuns să introducă și noi termeni în vocabularul nostru. Ca să fiu sincer, aș prefera să avem denumiri în limba română, dar sunt conștient că e ceva mai greu.

Probabil ai văzut deja în specificațiile becurilor inteligente că acestea pot fi dimabile. Dar ce înseamnă bec dimabil? În următoarele rânduri îți voi explica și detalia la ce să fii atent când cumperi un astfel de bec.

Ce sunt becurile led dimabile?

Oficial nu există o definiție în DEX pentru un bec dimabil, dar asta nu înseamnă că nu îți voi explica totul despre ele. Până la urmă, la ce ar fi utilă o definiție dacă tot nu ai înțelege despre ce este vorba?

După cum ziceam, acest termen vine din limba engleză și înseamnă reglabil. Totuși, parcă nu are neapărat sens să spui bec reglabil, nu? Ce anume reglezi la un bec dimabil? În principiu singurul lucru care poate fi reglat la un bec este intensitatea luminoasă.

Deci un bec dimabil este un bec căruia i se poate schimba intensitatea luminoasă. Acest lucru se poate face dintr-un întrerupător, sau la becurile inteligente direct de pe telefon sau vocal.

ce sunt becurile dimabile

Avantajele becurilor dimabile

Avantajul suprem ale becurilor reglabile este posibilitatea de a regla intensitatea luminii emise. Și atunci vom avea o lumină dimabilă. Cu ajutorul acestui reglaj îți poți crea o atmosferă potrivită pentru starea ta de spirit în cameră. Dacă într-o seară vrei să citești o carte în colțul tău de lectură preferat, poți seta lumina să nu mai fie atât de puternică pentru o atmosferă mai relaxantă.

Cele mai multe becuri dimabile sunt LED. Ceea ce înseamnă că sunt și mult mai economice decât un bec incandescent. Din păcate, chiar dacă setezi o intensitate mai slabă, consumul de curent va fi același sau insesizabil mai scăzut.

Becurile led dimabile au o durată de viață foarte lungă, spre deosebire de becurile clasice sau cele economice. De exemplu, un bec incandescent are o durată de viață de aproximativ 1200 ore. Becurile economice stau ceva mai bine în statistici, cu o durată de viață de aproximativ 8000 de ore. Însă becurile LED le bate pe amândouă cu o durată de viață de minim 25000 ore, unele ajungând chiar până la 50000 ore.

Durata de viață se referă la timpul de funcționare în continuu. Deși aceste valori nu sunt neapărat bătute în cuie, valorile reale sunt destul de apropiate de cele aproximate. La un calcul simplu, un bec LED ar putea sta aprins în continuu aproape 3 ani, în timp ce un bec normal cam o lună și jumătate.

Dezavantajele becurilor dimabile

Nu sunt foarte multe de zis aici. Dat fiind faptul că cele mai multe becuri dimabile sunt LED, acestea sunt destul de durabile și oferă tot ce ar trebui să ofere un bec.

Cu toate acestea, există câteva mici lucruri pe care trebuie să le ai în vedere dacă vrei un sistem de iluminat inteligent.

Dacă optezi pentru becuri dimabile non-smart vei avea nevoie de un întrerupător dimabil, smart sau nu. Întrerupătoarele dimabile non-smart de obicei se folosesc de un potențiometru mecanic care reglează nivelul de curent care merge spre bec. După cum te aștepți, pentru a regla intensitatea luminoasă trebuie să te deplasezi până la întrerupător și să rotești de el până când ești mulțumit.

Un alt dezavantaj ar putea fi dat de temperatura de culoare care nu poate fi modificată dintr-un întrerupător. Iar în cazul becurilor normale, acestea au o temperatură de culoare fixă (caldă sau rece).

Becurile dimabile non-smart de obicei sunt destul de scumpe față de becurile normale. De fapt, prețul unui bec normal dimabil se apropie și uneori chiar trece de prețul unui bec inteligent.

Cum controlezi un bec dimabil?

Cum controlezi un bec led dimabil?

În funcție de tipul becului există diferite metode de control. Există trei mari tipuri de control al becurilor dimabile.

Becuri dimabile cu telecomandă

Becurile dimabile cu telecomandă se controlează(n-o să-ți vină să crezi), cu ajutorul unei telecomenzi. Acestea sunt și printre cele mai ieftine becuri dimabile de pe piață. Dar după cum deja știi, la un preț mic și calitatea este pe măsură.

Despre becurile cu telecomandă am scris un articol întreg pe care îți recomand să îl citești pentru a înțelege exact care sunt avantajele și dezavantajele acestor becuri.

Citește și: Bec cu telecomandă

Becuri dimabile inteligente

Becurile dimabile inteligente sunt cele mai versatile și pot fi controlate din mai multe locuri sau surse. Aici avem posibilitatea de a regla intensitatea luminoasă, dar și culoarea direct de pe telefon. Dacă nu ai telefonul la tine, te poți folosi de asistentul virtual Google Assistant sau Alexa pentru a face reglajele necesare. Iar dacă ai un întrerupător dimabil inteligent, acesta poate controla chiar și becurile inteligente.

Citește și: Cele mai bune becuri dimabile

Întrerupătoare dimabile

Dacă optezi pentru becuri dimabile non-smart, vei avea nevoie de un întrerupător dimabil. Acesta se va monta în locul întrerupătorului actual și va controla intensitatea luminoasă. Poți opta chiar și pentru un întrerupător dimabil inteligent cu care vei putea controla iluminatul de pe telefon sau ecosistemul tău smart.

Unele becuri inteligente vin cu propriile telecomenzi care au posibilitatea de a controla iluminatul. De exemplu, becurile inteligente Philips Hue vin cu o telecomandă care poate fi montată pe perete, dar și portabilă. Aceasta are patru butoane pentru aprindere/stingere și controlul intensității luminii.

Care este cea mai bună combinație și în ce condiții ar trebui să folosești un bec dimabil sau un întrerupător dimabil am detaliat într-un articol separat.

Citește și: Bec inteligent sau întrerupător inteligent?

Unde pot folosi un bec led dimabil?

Practic, poți instala becuri dimabile unde vrei și unde ai nevoie. Nu există o regulă în acest sens. Totuși, sunt câteva lucruri pe care ar fi bine să le iei în seamă înainte de a monta becuri dimabile în toată casa.

Din punctul meu de vedere sunt locuri în care aceste becuri nu sunt utile. Mă refer aici la bucătărie, hol și baie. Nu ai nici un motiv pentru a scădea intensitatea luminoasă în aceste trei camere. Toate trei au nevoie de cât mai multă lumină.

În rest, pot fi montate oriunde. Noi avem becuri inteligente dimabile atât în living cât și în dormitoare. Am un bec dimabil montat chiar deasupra biroului. Cred că pe acesta îl reglez cel mai des în funcție de stare și de lumina din cameră.

Sunt becurile dimabile inteligente?

Sunt becurile dimabile inteligente?

Unele da, altele nu. Nu este o regulă ca becurile dimabile să fie și inteligente. Dar cele mai multe dintre ele sunt inteligente. După cum ziceam și în articolul despre becuri sau întrerupătoare inteligente, există și becuri normale reglabile. Din căutările noastre, un bec non-smart dimabil este de multe ori mai scump decât un bec smart.

Ce posibilități ai cu becurile dimabile inteligente?

Dacă tot am intrat în acest subiect, aș vrea să îți vorbesc puțin despre becurile dimabile inteligente. Care, spre deosebire de cele non-smart, au mult mai multe opțiuni și posibilități la un preț aproximativ egal, sau chiar mai mic.

Un bec inteligent este clar net superior unui bec normal. Acesta are funcții care în face să fie mult mai ușor de folosit și controlat atât dintr-un întrerupător, cât și de pe telefon sau vocal.

La becurile smart dimabile ai o opțiune foarte utilă care lipsește de la becurile dimabile normale. Mă refer aici la posibilitatea schimbării temperaturii de culoare a iluminatului. Aceasta este o funcție super utilă pentru diverse scenarii din viața de zi cu zi. Dacă vrei să lucrezi și să te concentrezi mai bine, poți seta o temperatură de culoare mai rece. Iar dacă vrei să te relaxezi, o temperatură de culoare mai caldă te va ajuta cu siguranță.

Un alt lucru cu care vin becurile inteligente dimabile în plus este posibilitatea schimbării culorii iluminatului. Marea majoritate a becurilor inteligente sunt RGB, ceea ce înseamnă că pot colora iluminatul în ce culoare vrei. Poți creea o atmosferă intimă direct de pe telecomandă, telefon sau chiar vocal.

Un avantaj foarte mare față de becurile dimabile normale sunt scenariile și automatizările disponibile. Poți crea scene pentru cele mai comune activități ale tale, iar apoi, dintr-un singur click să le activezi. Mai mult de atât, îi poți spune asistentului virtual să schimbe scenele când vrei tu.

Poți chiar seta scene automate în funcție de condițiile meteo sau vreme. De exemplu, dacă este o zi ploioasă, becurile se vor seta automat pe o intensitate mai puternică și o temperatură de culoare mai rece. Sau, poți seta ca iluminatul să își schimbe intensitatea în funcție de lumina de afară. Astfel, la răsărit sau apus nu vei sesiza atât de tare schimbarea de lumină.

Citește și: Cum alegi un bec inteligent de la un brand necunoscut?

Cum controlezi un bec dimabil inteligent?

Dacă tot vorbeam despre becuri dimabile inteligente, aș vrea să mai adaug câteva mențiuni cu privire la acestea. Eu recomand tot timpul un bec inteligent în fața unuia clasic. Sunt mai multe motive pentru care fac asta, dar în cazul de față avantajele sunt în mare parte legate de controlul vocal al acestora.

După cum probabil știi deja, becurile inteligente pot fi controlate de pe orice telefon mobil inteligent. Iar dacă integrăm becurile sau întrerupătoarele în Google Home sau Alexa, vom putea controla iluminatul vocal.

Cred că asta este cea mai folosită comandă vocală pe care o folosim la iluminat, cea de schimbare a culorii sau puterii de iluminat. E super comod să poți schimba intensitatea luminii cu doar câteva cuvinte.

Note icon
Hey Google,
Set the brightness to 20% in bedroom.

Bec dimabil inteligent sau nu?

Cred că asta este singura întrebare la care nu am răspuns încă. Este o întrebare pertinentă, ținând cont că avem atâtea opțiuni și posibilități. Care este cea mai bună variantă aici?

Dacă mă întrebi pe mine, un bec dimabil inteligent este cea mai bună alegere. Deși poate suna ciudat, dar această alegere este și cea mai convenabilă din punct de vedere economic. În cazul unui bec dimabil normal vei mai avea nevoie și de un întrerupător dimabil, sau dimmer. Acesta va trebui montat de un electrician în locul celui vechi, care implică încă un cost în plus.

În cazul becurilor dimabile inteligente tot ce trebuie să faci este să-l cumperi și să-l montezi în locul vechiului bec. Toată treaba durează câteva minute și ai nevoie doar de o rețea WiFi în casă. Apoi vei putea controla iluminatul direct de pe telefon sau vocal.

Acum că te-am lămurit puțin despre tot ce înseamnă aceste noțiuni, avantaje și dezavantaje, îți recomand să afli și care sunt cele mai bune becuri dimabile.

Întrebări și răspunsuri

  • Ce este un bec dimabil?
  • Becul dimabil este un beg reglabil, în general LED, căruia i se poate controla intensitatea luminii dintr-un întrerupător dimabil. Becurile dimabile smart pot fi controlate vocal sau direct de pe telefon, fără a mai fi nevoie de un întrerupător dimabil.
  • Cum se configurează un bec dimabil?
  • Becurile dimabile sunt foarte ușor de configurat și folosit. Acestea nu diferă ca aspect față de becurile clasice, doar funcționalitatea este diferită.
  • Sunt scumpe becurile dimabile?
  • De obicei au prețuri asemănătoare cu becurile smart. De aceea, tot timpul recomand un bec inteligent în detrimentul unul clasic dimabil, mai mult datorită diferenței mici de preț și controlului.

3 comments

  1. Pot folosi becuri dimabile cu alte tipuri de becuri? Ma gandeam sa pun un bec dimabil si unul normal la o lustră si sa il opresc pe cel dimabil cand vreau mai putina lumina. Becurile se aprind dintr-un singur intrerupator, nu folosesc intrerupator dublu. Cum as putea sa fac asta?

    • Salut George,

      Pentru nevoile tale cred că ar fi mai bine să mergi pe același tip de bec, indiferent că vorbim de două sau mai multe. În funcție de becurile clasice pe care dorești să le cumperi, s-ar putea ca acestea să se stingă când nu primesc destulă energie și vei rămâne doar cu un bec dimabil semi chior 😂.

      Poți trage un ochi peste becurile inteligente Philips Hue. Acestea pot fi controlate din telecomanda lor, atât aprins și stins, cât și setarea intensității luminoase. Iar dacă bugetul este mai strâns, recomand becuri smart compatibile cu Google Home (pentru a le putea controla și de pe telefon, nu doar din telecomandă sau întrerupător).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *